Așa cum am aflat de la Zoia Zărnescu în videoul pe care l-am postat acum ceva timp (el poate fi văzut aici: https://www.youtube.com/watch?v=jgp60lOnG84&t=560s), afirmațiile sunt un instrument puternic, cu multe beneficii, prin care copii pot să își îmbunătățească starea de bine, să își sporească stima de sine, să își dezvolte gândirea creativă și multe altele.
Afirmațiile, așa cum ne spunea Zoia, nu înseamnă întotdeauna ca cei mici să stea în fața oglinzii și să repete afirmațiile (și eu cred că nu prea mulți copii ar fi entuziasmați să facă asta multe zile la rând).
În schimb, ca și părinte, poți să încerci aceste 10 moduri distractive și inovatoare prin care copiii pot să beneficieze de Puterea afirmațiilor.
1. Cercul de afirmare
Ia-ți un moment în zi când vrei să faci o activitate amuzantă împreună cu copiii și poate și cu alți membri ai familiei. Așezați-vă toți într-un cerc. Unul dintre copii poate să înceapă să citească sau să spună cu voce tare o afirmație pozitivă. Apoi, următorul membru al familiei din cerc va citi sau spune cu voce tare o afirmație. Mențineți cercul de afirmare până când toți cei implicați au spus cel puțin o afirmație cu voce tare. Poți să faci jocul și mai amuzant și să folosiți o minge. Cineva va arunca mingea și cine o va prinde, va trebui să citească sau să spună afirmația.
2. Cântă
Ai observat cât de energizat și motivat te simți atunci când cânți o melodie preferată? Fie că faci duș, că ești în mașină sau te pregătești dimineața, cântatul îți ridică spiritul și face lucrurile mult mai distractive. Fă așa și cu copiii tăi, invită-i să-și transforme afirmațiile lor preferate în cântece. O idee ar fi să își cânte afirmațiile pe melodii cunoscute sau pot să și le cânte inventându-și propriile melodii. Cuvintele sunt mult mai ușor de reținut atunci când sunt cântate. Știi și tu că versurile cântecelor pot rămâne cu noi toată viața. De aceea, oferă-le copiilor tăi varianta de a rămâne cu versuri pozitive în minte, cum ar fi că sunt iubiți exact așa cum sunt.
3. Completează spațiul liber
Probabil ai și tu acasă o tablă de scris, fie ea magnetică sau una obișnuită. Poți să le scrii pe tablă copiilor un început de propoziție, cum ar fi „Eu sunt …” sau „Astăzi, voi …” și să îi provoci să completeze spațiul gol. Când vor termina, tabloul va fi umplut cu multe afirmații pozitive diferite, cum ar fi: „Sunt o fire prietenoasă”, „sunt unic” și „sunt suficient”, iar în acest fel vor avea o imagine minunată și complexă asupra multor resurse interioare pe care le au.
4. Joacă-te cu mingea
Poți să folosești mingea cu care te joci de obicei cu copii tăi și să scrii afirmații diferite peste tot. Aruncați mingea de la unul la altul. Atunci când cineva primește mingea, trebuie să citească cu voce tare cuvintele pozitive care se află acolo unde este degetul indicator. Apoi, continuați procesul până când toate afirmațțile au fost citite.
5. Scrie o poezie
Invită copiii să scrie o poezie folosind doar afirmații pozitive. Poți să le oferi o listă de afirmații pozitive pentru a-i ajuta, sau pot veni ei singuri cu lista lor de cuvinte încurajatoare. Oferă-le șansa de a citi poezia cu voce tare. Apoi, mai pot să facă ceva: să desene în jurul ei. Acesta este un exercițiu care dezvoltă multe abilități, pe lângă faptul că poți să descoperi talente în copiii tăi de care nu știai până acum.
6. Scrie pe bilețele lipicioase
Îndeamnă copiii să scrie câteva afirmații pozitive diferite pe bilețele alea lipicioase. Apoi, așezați-le împreună în locuri unde să le vadă la întâmplare. De exemplu, ai putea să le plasezi în cartea lor de matematică, în ghiozdan, în dulap, pe frigiderul de acasă sau pe oglinda din baie. Acestea pot servi ca instrumente pentru a-i ajuta să îți amintească cât mai des să facă tot posibilul, să gândească pozitiv și să rămână concentrați.
7. Crează un colaj
Dă-le ideea să își creeze propriul colaj în care să folsoească o imagine a lor în mijloc. În jurul imaginii lor, spune-le să adauge cuvinte și imagini cu afirmații pozitive. Activitatea aceasta poate fi și mai distractivă atunci când ei decupează cuvinte din reviste, de exemplu.
8. Crează o mini-carte
Mai întâi, copiii își vor alege afirmațiile pozitive pe care vor să le includă în carte. Pe fiecare pagină, propune-le să scrie o afirmație pozitivă și să deseneze o imagine corespunzătoare. Crează cât mai multe pagini și capsează-le, ca și cum ar fi o carte, la care să se poată întoarce ori de câte ori se vor simți copleșiți sau vor avea nevoie de un impuls.
9. Imaginează-ți un scenariu din viața reală
Oferă-le posibilitatea copiilor tăi de a pune în practică afirmațiile pozitive utilizând scenarii din viața reală. De exemplu, poți să le spui: „Imaginați-vă că sunteți pe punctul de a da un test, dar vă simțiți copleșiți. Ce v-ați spune?” Poți face această activitate folosind chiar și personaje dintr-o poveste sau un roman.
10. Evidențiază versurile
Există foarte multe melodii populare care includ versuri cu afirmații pozitive. Îți dau câteva exemple: „Happy” de Pharrell Williams sau „Beautiful Life” de Ace of Base. Imprimă-le versurile și propune-le să le citească. Ei pot să evidențieze cuvintele pozitive, le pot citi și chiar să le cânte. Ce distractiv, așa e?
Acum că ai aceste modalități despre cum pot copiii să beneficieze și mai mult de puterea afirmațiilor, poți să le folosești pe acestea sau să îți creezi propriile tale moduri. Esențial este să îi ajuți să folosească afirmațiile în feluri care pot fi amuzante și distractive, dar și utile în același timp. Tu ce moduri utilizezi pentru a-i sprijini pe copii să benefizieze de Puterea Afirmațiilor? Care dintre ideile de mai sus este favorita ta?