Importanța educației spirituale – Interviu cu Pavel Chirilă

„Cred că este important ca părinții să transmită copiilor ceva ce nu poate fi uitat. Și dacă de mic sunt crescuți cu Dumnezeu, asta va rămâne mereu.”

     

Prof. dr. Pavel Chirilă este directorul Centrului Medical „Naturalia“, doctor în ştiinţe medicale, medic primar medicină internă, având supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie. Profesorul Pavel Chirilă, prin activitatea pe care o desfăşoară, îşi propune să promoveze statutul medicului fitoterapeut în contextul actual al practicii medicale din România. El este, de asemenea, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştină „Christiana“, care are multe filiale în ţară, pe lângă care fiinţează 25 de şcoli postliceale sanitare pentru personalul laic şi monahal şi o editură care derulează numeroase programe sociale.

  1. A.I.: Cu toții ne dorim ca și copiii noștri să-și atingă potențialul maxim și urmărim să le identificăm aptitudinile astfel încât să le putem susține activ darurile. Suntem părinți buni, părinți iubitori, părinți cu cea mai înaltă intenție și angajament continuu. Conversațiile noastre tind să se concentreze asupra modului în care ne putem pregăti copiii pentru a avea succes la școală sau în echipă, sau despre realizările lor academice sau de altă natură. Ne pasă de viețile lor sociale, de la întâlniri de joacă până la întâlniri la petreceri, și îi antrenăm zi de zi cu speranța că își vor face prieteni buni, se vor înțelege cu colegii lor și vor face ce trebuie atunci când va veni momentul examenelor. Și totuși, in ciuda acestor conversații, programe elaborate de activități extracurriculare și aspirații înalte, lipseste adesea singurul ingredient, cel mai important dintre toate, singurul lucru pe care știința a demonstrat că prezice împlinirea, succesul și prosperitatea: dezvoltarea spirituală a unui copil. Este important să ne acordăm un moment aici pentru a defini cu precizie: „spiritualitatea”.

     Ce este, așadar, domnule Pavel Chirilă „spiritualitatea”?

P.V.: Prin „spiritualitate” înțelegem mai multe lucruri. În primul rând, trebuie să vedem care sunt darurile copiilor. Sunt unii copii născuți cu mai multe daruri, unii cu mai puține. Cert este că darurile acestea se pot dezvolta. Din păcate, sunt și unii copii abandonați, pe care nu are cine să îi învețe cum să își descopere și să își dezvolte darurile. Toate acestea trebuiesc, însă, depășite.


  1. A.I.: Se vorbește despre spiritualitate, se vorbește și despre religie, amândouă fiind importante în viața unui copil, în educația unui copil. Care este diferența între religie și spiritualitate?

P.V.: Adeseori părinții confundă cei doi termeni și spiritualitatea rămâne undeva departe. Părinții nu fac o educație spirituală copiilor pentru că nu vor, nu au de ce. Nu au suficient apetit pentru un astfel de tip de educație. Părinții pot, însă, să insufle copiilor această educație vorbind despre ea și având ei înșiși un comportament spiritual. Nimeni nu poate să crească copilul în spiritul acesta dacă el însuși e departe de această problemă.


  1. A.I.: Și cum arată un comportament spiritual din partea părinților?

P.V.: Părintele trebuie să învețe copilul să se roage. Cum ar arăta un copil care nu s-a rugat niciodată? Nu e mare lucru să învățăm un copil să se roage. Un copil care se roagă e altfel decât un copil care nu se roagă. Rugăciunea copiilor este mai văzută în ochii lui Dumnezeu.

Părinții ar trebui, totodată să se roage ei înșiși pentru copii. Să țină cont că rugăciunea este necesară în mod continuu în viața lor.


  1. A.I.: Avem tendința de a crede că, cei mici nu sunt suficient de mari pentru conversații despre religie, că nu sunt capabili să se angajeze într-o viață spirituală, că nu sunt pregătiți să se ocupe de marile întrebări legate de sensul și scopul vieții.

     De ce sunt adulții reticenți în a vorbi copiilor despre spiritualitate?  

P.V.: Copiii, să știți, sunt minunați. Ei pun întrebări extraordinare. Și dau și  răspunsuri extraordinare. Nu trebuie să îi îndepărtăm de spiritualitate.


  1. A.I.: Care credeti ca este rolul unei educații spirituale? Când și unde se poate realiza?

P.V.: Oriunde se poate realiza. Nu trebuie ceva special. Ea poate fi realizată și de către părinți, și de către educatori și profesori, de către preoți.


  1. A.I.: Cum se dezvoltă un copil care are parte de educație spirituală versus un copil care nu are parte?

P.V.: Un copil care nu are parte de educație spirituală este un copil care nu a auzit niciodată de Dumnezeu.


  1. A.I.: Cu toții ne dorim ca și copilul nostru să știe că viața este sacră, că alegerile lui contează, că natura merită sa fie protejată, că prezența lui în lume contribuie la bucurie și bunătate, că lucrurile au un mod de a se descurca (nu întotdeauna așa cum ne așteptăm), că cea mai mare bucurie vine de obicei din conectarea și împărtășirea cu ceilalți, că a fi inconfortabil ne poate împinge să creștem și că, deși nu obținem întotdeauna ceea ce ne dorim, putem alege întotdeauna să profităm la maximum de ceea ce obținem.

     Care sunt lectiile spirituale cele mai importante pe care copiii ar trebui să le învețe?

P.V.: Ar trebuie să știe că există Dumenzeu. Că există legile naturii. Nu ar trebui să ajungă copilul mare și să se trezească că nu a auzit că există Dumnezeu.


  1. A.I.: Spiritualitatea promovează un mod de a fi care oferă o bază pentru dezvoltarea intelectuală, emoțională, morală, socială și fizică a unui tânăr. Există tot mai multe dovezi empirice că, cultivarea spiritualității copiilor le susține sănătatea și fericirea și îi ajută să fie mai implicați, cu performanțe mai mari și să fie cetățeni mai buni.

     Cum ar putea școlile/sistemul educațional să introducă spiritualitatea în educația copiilor?

P.V.: Foarte simplu. Ar trebui să existe un consens între părinți și copii. E un proces atât de simplu. Trebuie doar să se dorească lucrul acesta.


  1. A.I.: Fiecare vârstă și fiecare etapă își prezintă provocările și bucuriile sale. Indiferent de grupa de vârstă a copiilor, avem marea sarcină de a împărtăși adevărul lui Dumnezeu în mințile și inimile copiilor.

     Ce pot să facă părinții pentru a le insufla copiilor adevărul lui Dumnezeu?

P.V.: Sănătatea este foarte importantă pentru noi toți. Când le vorbim copiilor despre sănătate, putem să le atargem atenția că ea vine de la Dumnezeu. Sunt copii sănătoși care nu au auzit niciodată că acest dar vine de la Dumnezeu. Este important să le spunem că tot ce este frumos vine de la Dumnezeu.

Apoi, să îl vadă pe Dumenzeu în orice. În orice fac, în orice persoană. Fiecare întâlnire este o întâlnire sacră.


  1. A.I. : Cum vedeti rolul părinților în dezvoltarea spiritualității în copii?

P.V.: În primul rând, să îi învețe pe copii să își înceapă ziua cu o rugăciune. Este atât de important acest start în zi. Le influențează copiilor modul în care le va fi la școală. Seara la fel. Și peste zi să îi învețe pe copii un cuvânt care este al lui Dumnezeu. Nu durează mult. 5 minute. Dar așa îi învață ceva pe copii care nu va pieri niciodată.


  1. A.I.: Dumneavoastră știu că aveți mulți nepoți pe care i-ați crescut frumos în spiritul lui Dumnezeu. Dați-ne, vă rugăm, câteva exemple de activități pe care le faceți împreună.

P.V.: Păi, mergem împreună la Spovedanie și la Sf. Euharistie.  Mergem în fiecare duminică la biserică. Îi însoțesc.


  1. A.I.: Un gând de final, acum, cu care vreți să rămână părinții?

P.V.: Cred că este important ca părinții să transmită copiilor ceva ce nu poate fi uitat. Și dacă de mic sunt crescuți cu Dumnezeu, asta va rămâne mereu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *